Introdu temperatura și umiditatea relativă — deficitul de presiune a vaporilor (VPD) din growboxul tău se calculează imediat, împreună cu intervalul țintă pentru faza ta de cultivare. Gratuit și fără cont.
Intervalele de mai jos sunt VPD al aerului — de aceea diferența stă pe 0. Dacă măsori efectiv temperatura frunzei (cu un termometru cu infraroșu), introdu aici diferența: fiecare grad Celsius scade rezultatul cu aproximativ 0,15–0,20 kPa.
| Fază | Interval țintă VPD |
|---|---|
| Înrădăcinare / început de vegetativ | 0,4–0,8 kPa |
| Sfârșit de vegetativ / stretch | 0,8–1,2 kPa |
| Înflorire | 1,2–1,6 kPa |
A treia coloană nu este o setare separată — este rezultatul primelor două. Tocmai de aceea toate trei valorile stau aici pe același rând: dacă iei temperatura dintr-un tabel și umiditatea din altul, aproape sigur ratezi ținta de VPD.
| Fază | Temperatură (°C) | Umiditate | VPD |
|---|---|---|---|
| Germinare | 22–26 noaptea 20–24 |
75–85 % | 0,4–0,8 |
| Răsad / butaș | 22–26 noaptea 19–23 |
70–80 % | 0,4–0,8 |
| Vegetativ | 22–27 noaptea 18–22 |
55–70 % | 0,8–1,2 |
| Început de înflorire | 20–26 noaptea 17–21 |
48–58 % | 1,0–1,4 |
| Mijlocul înfloririi | 20–26 noaptea 16–20 |
42–52 % | 1,2–1,6 |
| Sfârșitul înfloririi | 19–25 noaptea 15–19 |
35–48 % | 1,2–1,6 |
| Spălarea rădăcinilor | 18–24 noaptea 15–19 |
35–45 % | 1,2–1,6 |
Valori orientative, nu reguli fixe — contează ce îți arată planta.
Aceste calculatoare oferă valori orientative pentru propria ta evaluare. Nu înlocuiesc măsurarea la fața locului sau sfatul unui specialist — toate datele fără garanție.
Aproape orice ghid de pe internet îți dă două tabele: unul pentru temperatură, altul pentru umiditate. Fiecare, luat separat, pare rezonabil — împreună însă descriu adesea un climat pe care nu l-a avut în vedere niciunul.
Un exemplu care apare textual în ghiduri: răsad la 24 °C și 70% umiditate. Ambele cifre trec drept corecte. Treci-le prin formulă și obții un VPD de 0,90 kPa — clar peste intervalul de 0,4–0,8 pe care aceleași surse îl recomandă pentru răsaduri. Sfatul se contrazice singur și nimeni nu observă, pentru că nimeni nu calculează cele două cifre împreună.
Motivul e fizic: cantitatea de apă pe care o poate reține aerul crește cu temperatura exponențial. Aerul cald duce mult mai multă decât cel rece. Aceleași 60% umiditate înseamnă un VPD de 0,94 kPa la 20 °C și de 1,51 kPa la 28 °C — pentru plantă, două medii complet diferite, deși higrometrul arată de fiecare dată doar 60%.
De aici modul corect de lucru: poți fixa două din cele trei valori, a treia rezultă singură. În practică, stabilești temperatura și umiditatea și vezi unde ajunge VPD-ul — pentru asta e calculatorul de mai sus. Dacă rezultatul nu se potrivește, ajustezi ce e mai ușor de controlat, iar asta e aproape mereu umiditatea.
De aceea tabelul de mai sus dă toate trei valorile pe același rând. Nu e o listă de dorințe, ci un set potrivit — fiecare rând e calculat, nu adunat din mai multe locuri.
VPD este abrevierea englezească pentru vapour pressure deficit, în română deficitul de presiune a vaporilor. Descrie câți vapori de apă ar mai putea absorbi aerul — cu alte cuvinte, cât de tare „trage” de plantă. Se exprimă în kilopascali (kPa).
Temperatura și umiditatea spun puțin singure, pentru că acționează împreună: 25 °C la 60% este pentru plantă cu totul altceva decât 20 °C la 60%. VPD-ul combină cele două mărimi într-un singur număr și de aceea mulți cultivatori își reglează growboxul după VPD, nu doar după umiditate.
Frunza este de obicei puțin mai rece decât aerul din jur, pentru că apa care se evaporă ia căldură — același efect ca la transpirație. Strict vorbind, pentru plantă contează presiunea vaporilor la suprafața frunzei, nu în încăpere.
Cu toate acestea, diferența stă aici pe 0, și intenționat: intervalele țintă indicate peste tot — inclusiv cele din tabelul de mai sus — sunt valori de VPD al aerului. Dacă le combini cu o scădere fixă de 2 °C pentru frunză, ajungi cu aproximativ o zonă întreagă mai jos și ții growboxul prea umed.
Dacă măsori efectiv temperatura frunzei cu un termometru cu infraroșu, introdu diferența mai sus. Fiecare grad Celsius scade rezultatul cu aproximativ 0,15 până la 0,20 kPa. Fără măsurătoare, 0 este presupunerea mai cinstită: diferența se schimbă cu iluminarea, circulația aerului și udarea, iar sub LED este alta decât sub o lampă HPS, sub care frunza poate fi chiar mai caldă decât aerul.
Ținta se deplasează pe măsură ce planta crește. Plantele tinere, cu un sistem radicular mic, suportă doar o „tragere” slabă și au nevoie de un VPD scăzut. Mai târziu, el poate și trebuie să crească, pentru ca planta să transporte eficient apa și nutrienții.
Un VPD care rămâne prea scăzut înseamnă aer umed și stătut — planta aproape că nu transpiră, iar în înflorire crește riscul de mucegai și botrytis. Un VPD prea ridicat o usucă mai repede decât pot rădăcinile să compenseze: stomatele se închid, absorbția de CO₂ scade, creșterea se oprește.
Sus, intervalul țintă se termină la 1,6 kPa. Tot ce e deasupra nu mai e o fază, ci zonă de pericol — o greșeală frecventă este să împingi intenționat VPD-ul la 1,8 sau 2,0 la sfârșitul înfloririi. Cifrele din tabel sunt repere, nu limite rigide; un interval stabil pe tot parcursul zilei contează mai mult decât să nimerești o valoare exactă.
Un VPD prea ridicat înseamnă că aerul trage din plantă mai multă apă decât aduc rădăcinile. Există două pârghii, iar cea mai rapidă este aproape mereu umiditatea.
Crește umiditatea — un umidificator în growbox este calea cea mai directă. Mai ieftin: prosoape ude sau o tavă deschisă cu apă în fața ventilatorului de circulație; într-un cort mic asta aduce adesea zece până la cincisprezece puncte procentuale. Apropierea plantelor folosește propria lor transpirație: un coronament dens reține umiditatea mult mai bine decât o plantă singură pe o suprafață mare.
Redu extracția — dacă ventilatorul de extracție lucrează prea tare, scoate aerul umed mai repede decât îl produc plantele. Un regulator de turație sau un controler care pornește în funcție de umiditate rezolvă asta definitiv. Nu îl opri complet însă, altfel se adună căldura și se oprește schimbul de aer.
Scade temperatura — fiecare grad în minus scade clar VPD-ul, pentru că aerul mai rece duce mai puțină apă. La LED poți reduce intensitatea sau ridica lampa; asta costă lumină, deci e a doua opțiune — cât din suma zilnică pierzi îți spune calculatorul PPFD → DLI. În înflorire, ordinea este: întâi umidifici, abia apoi umbli la temperatură.
Un VPD prea scăzut este cazul mai periculos. Planta aproape că nu transpiră, deci transportă puțini nutrienți — iar în inflorescențele compacte crește riscul de mucegai și botrytis. Aici merită să acționezi repede.
Dezumidifică și extrage — un dezumidificator este răspunsul cel mai sigur, mai ales la sfârșitul înfloririi, când plantele eliberează multă apă. În paralel, mărește extracția: aerul umed trebuie să iasă, cel uscat să intre. Umiditatea sare de obicei noaptea, când încăperea se răcește — exact atunci încep foarte multe probleme.
Pune aerul în mișcare — aerul stătut de lângă frunză formează un strat-limită umed, iar planta stă în propriii vapori. Ventilatoarele de circulație care mișcă ușor coronamentul rezolvă asta fără să schimbe climatul. Nu le îndrepta direct spre plante, ci deasupra și dedesubtul coronamentului.
Crește temperatura — aerul mai cald absoarbe mai multă apă, deci VPD-ul crește chiar și fără dezumidificator. Funcționează doar cât timp nu depășești limita superioară pe care o suportă planta. Defolierea ajută și ea, pentru că mai puține frunze eliberează mai puțină apă, iar aerul trece mai liber prin coronament.
Întâi se calculează presiunea vaporilor de saturație la temperatura frunzei (formula Magnus: 0,6108 × e^(17,27 × T / (T + 237,3)), cu T în °C). Din aceasta se scade presiunea reală a vaporilor din aer — adică presiunea vaporilor de saturație la temperatura aerului înmulțită cu umiditatea relativă. Rezultatul este VPD-ul în kPa.
Da, este una și aceeași mărime. VPD este abrevierea englezească pentru vapour pressure deficit, iar deficitul de presiune a vaporilor este traducerea în română. În textele despre cultivare se folosește aproape mereu doar abrevierea VPD. Semnificația și măsurarea sunt aceleași; unitatea este kilopascalul (kPa).
În timpul stretch-ului, adică în primele săptămâni de înflorire, ținta este în jur de 1,0–1,4 kPa, apoi în jur de 1,2–1,6 kPa. Motivul valorilor mai mari decât în vegetativ nu este creșterea, ci protecția împotriva mucegaiului: în înflorire umiditatea ar trebui să rămână sub aproximativ 55%, iar de aici rezultă VPD-ul. Peste 1,6 kPa începe zona de pericol — sfatul popular de a urca la 1,8 sau 2,0 spre final nu se susține și bagă planta în stres de uscăciune.
Tabelul de mai sus dă toate trei valorile împreună pentru fiecare dintre cele șapte faze: temperatura cu lumina aprinsă și noaptea, umiditatea și VPD-ul care rezultă. Pe scurt: de la 24 °C și 80% la germinare până la 21 °C și 40% la spălarea rădăcinilor. Tratează valorile unui rând ca pe un întreg — sunt potrivite între ele.
Nu — nu independent una de alta. Din cele trei valori — temperatură, umiditate și VPD — poți fixa două, a treia rezultă singură. Aceleași 60% umiditate înseamnă un VPD de 0,94 kPa la 20 °C și de 1,51 kPa la 28 °C. De aceea, două tabele separate, unul pentru temperatură și unul pentru umiditate, dau regulat un climat pe care nu l-a vrut niciunul.
Cel mai eficient este un dezumidificator, imediat după el o extracție mai puternică. Ambele scad umiditatea și deci cresc VPD-ul. Dacă mărești extracția, urmărește ce se întâmplă cu temperatura: aerul mai rece duce mai puțină apă, iar VPD-ul scade din nou. În înflorire, umiditatea ar trebui să fie sub aproximativ 55%, la sfârșitul înfloririi sub 50% — peste asta, mucegaiul cenușiu (botrytis) devine un risc real.
Arată cu câte grade este frunza mai rece decât aerul din jur. Calculatorul pornește de la 0, pentru că intervalele țintă obișnuite — inclusiv cele din tabel — se referă la VPD-ul aerului. Dacă măsori temperatura frunzei cu un termometru cu infraroșu, introdu diferența: fiecare grad Celsius scade rezultatul cu aproximativ 0,15 până la 0,20 kPa.
Sub aproximativ 0,4 kPa aerul e foarte umed și planta aproape că nu transpiră — în înflorire, asta înseamnă risc de mucegai. Peste aproximativ 1,6 kPa pierde mai multă apă decât aduc rădăcinile; stomatele se închid, absorbția de CO₂ scade și creșterea încetinește. De la 2,0 kPa transpirația se prăbușește în mare parte. Între aceste valori decide faza de cultivare.
Da. Acest calculator folosește exact aceeași formulă ca și calculatorul VPD din aplicația CRIS, inclusiv diferența de temperatură a frunzei și limitele zonelor. În aplicație poți în plus să notezi valorile la fiecare înregistrare din jurnal și să urmărești cum se schimbă pe parcursul întregii culturi.
VPD, DLI, pH, EC, costul curentului și altele — în aplicația CRIS, chiar lângă jurnalul de cultivare, complet offline și fără cont.